Ei pot,eu nu vreau însă.Am acceptat prea multe comprimări de timp.Şi-au aşternut propriile covoare în casa mea,şi-au făcut cuib în ungherele mele,au încercat şi aproape au reuşit să mă locuiască,au făcut din mine ce greu mai pot dibui.Sunt deasupra tuturor.Ei ştiu,dar nu acceptă.Le hrănesc oricum imaginaţia şi le răpesc timpul.
Ce mai vor de la mine?Am jefuit timpului tot ce,doar obligat,s-a forţat să-mi dea.Am jitniţele pline.Sărăcia poate să aştearnă in cale-i cenuşă,eu nu voi duce lipsă.Bucuriile le-am muncit.Ei mă judecă greşit.Mă numesc ‘Snobu’ ‘.Nu mă salută şi-imi umplu nopţile de şoapte grele.
Mi-am tapetat originea joasă cu coperte de piele fină.Mi-am obligat simţurile la mucilagii greu de alunecat.Mi-am chinuit nopţile cu reguli neînţelese.Am acceptat tot ce nu credeam.Le port hainele,le imit gesturile,le vorbesc gândurile,le miros obiceiurile.Şi tot nu sunt de-al lor…
Ce mai vor de la mine?Le sunt superior şi nu-mi recunosc valoarea.Ei îmi sunt umbra,eu le sunt aura!
De mâine….
poemefotografice 
Imaginea se potriveşte foarte bine cu o carte, Cutia neagră de Amos OZ.
Da,şi Michael fuma destul de mult…